Fosta directoare a Casei Corpului Didactic „George Tofan” Suceava, profesoara de matematică Manuela David, susține că a lăsat în instituție o echipă întărită. După șase ani, profesoara nu mai este, începînd de luni, 28 martie, șefa Casei Corpului Didactic. În locul său a fost numit Traian Pușcă, fost director al Școlii Gimnaziale din comuna Vatra Moldoviței. Prezentă în studioul Radio Top, Manuela David a afirmat: „Echipa este mai mare decît atunci cînd am preluat-o. De exemplu, anul trecut am lucrat cu doar doi profesori metodiști care erau titulari, iar acum sînt cinci profesori metodiști și patru persoane din rîndul personalului didactic auxiliar. Nu pare o echipă extraordinar de mare, însă atribuțiile pe tot județul nu sînt deloc de neglijat. Echipa se ocupă de întreaga formare a personalului didactic, de predare și auxiliar, ceea ce înseamnă vreo 8.000 de oameni. Titulatura profesorului metodist, la fel ca în cazul funcțiilor de îndrumare și control sau de conducere, prevede rezervarea catedrei”. Profesoara David a mai arătat: „Profesorii metodiști sînt titulari. Ei au dat concurs pentru postul de profesor metodist la Casa Corpului Didactic, fiindcă postul în sine cere niște competențe speciale. Între timp, au catedra rezervată la școlile la care sînt titulari”. Manuela David predă matematica la Colegiul Național „Petru Rareș”.
Profesoara Manuela David, fosta directoare a Casei Corpului Didactic Suceava: Am lăsat în instituție o echipă întărită
-
By Toni

- Categories: Educație
- Tags: Casa Corpului Didactic SuceavaManuela David