Propunere: Fără cadouri de Crăciun și de 8 Martie, pentru profesori. Bani economisiți pentru a putea acoperi zilele de grevă

Liderul Pro Educația Suceava, Traian Pădureț, consideră că poate ar fi bine ca banii din cotizațiile profesorilor să nu mai fie folosiți pentru cumpărarea de cadouri de Crăciun și de 8 Martie. Banii ar urma să fie folosiți pentru plata profesorilor care fac grevă. Propunerea vine în contextul în care referendumul organizat la nivel național de cele două mari confederații sindicale, ”Spiru Haret” și FSLI, a indicat faptul că majoritatea profesorilor nu vor grevă. Profesorii ar fi trebuit să facă o grevă de avertisment de două ore pe 18 mai și o grevă generală începînd cu data de 25 mai.

Despre rezultatul referendumului de la Suceava, domnul Pădureț a spus: ”La nivel de județul Suceava, Uniunea Județeană Pro Educația, care are 1.100 de membri de sindicat, a realizat următoarele procente. Au participat la referendum 72,32% dintre membri. 27,67% nu au participat. Din cei 72,32% din totalul de membri care au semnat, 17,53% au semnat pentru grevă. 54,79% au semnat cu <nu> și nu sînt de acord cu grevă”. Una dintre cauzele pentru care profesorii refuză greva este aceea că nu sînt plătiți pe perioada protestelor și pierd zile de vechime în muncă.

Referitor la această situație, Traian Pădureț a spus la Radio Top: ”Să vedem exact ce avem de făcut mai departe pentru a recîștiga încrederea colegilor noștri și pentru a vedea exact ceea ce își doresc ei din punct de vedere sindical, pentru că eu am spus-o un pic mai dur și o spun și acum, chiar cu riscul pierderii unor membri de sindicat, foarte mulți se întreabă și pe noi, direct, și pe liderii din școli, și pe rețele de socializare: <ce face sindicatul?>. Iată că sindicatul, la solicitarea unui număr considerabil de membri de sindicat, a organizat acest referendum. Răspunsul colegilor a fost unul foarte clar, că nu sînt de acord cu greva, cel puțin nu în acest final de an școlar, și atunci probabil că rolul sindicatului mai rămîne acela de a acționa în instanță, de a recupera niște drepturi salariale, de a acorda niște ajutoare sociale, la un moment dat un mic cadou pentru copiii membrilor de sindicat de Crăciun, un cadou mic, cît permite bugetul, pentru colegele noastre de 8 Martie. Cred că ar trebui să privim un pic mai radical problema și cred că ar trebui să renunțăm la astfel de cadouri, iar cotizația să fie pusă în întregime deoparte într-un cont, într-un fond pentru greve, pentru că dacă noi am fi avut posibilitatea probabil să suportăm măcar 5 zile de greve din contul sindicatului, probabil că am fi avut alte rezultate”.

 

Exit mobile version