Facultatea de Medicină și Științe Biologice a Universității <Ștefan cel Mare> din Suceava ar putea avea propriul sediu în trei ani, iar investiția este estimată la 9-10 milioane de euro. Clădirea va fi ridicată cu bani din bugetul USV, în curtea Spitalului Nou, pe un teren care va fi primit în administrare de la Consiliul Județean. Rectorul Valentin Popa a declarat, la Radio Top, că documentația pentru realizarea investiției este pregătită și mai trebuie cîteva avize. El a adăugat că proiectarea va dura cam un an, iar execuția doi ani. Rectorul a apreciat că licitația pentru execuție va fi organizată spre finalul anului viitor. Profesorul Popa a mai spus că sediul Facultății de Medicină va avea aceeași înălțime ca spitalul și a menționat: „E și un bloc turn în zonă, și mergem pînă la nivelul maxim, fiindcă avem nevoie de spațiu mult. În parte din subsol vor fi amenajate laboratoare. Nu aș fi vrut prea mult subsol, pentru că este extrem de costisitor. Fiecare nivel de subsol costă cît trei nivele la suprafață, dar sîntem obligați să folosim subsolul, deoarece avem niște laboratoare care trebuie făcute neapărat în subsol. La Facultatea de Medicină nu ai voie să le faci suprateran”. Rectorul universității sucevene a precizat că locuri de parcare vor fi amenajate atît în jurul viitoarei clădiri, cît și la subsol.
Sediul Facultății de Medicină Suceava: Proiectarea, un an, execuția, doi ani. Clădirea va avea aceeași înălțime ca Spitalul Județean
-
By Toni

- Categories: Educație
- Tags: Facultatea de Medicină SuceavaValentin Popa