33 de studenți de la Programul pregătitor de limba română pentru cetățenii străini al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării Suceava au colaborat cu echipe de studenți de la Universitatea ESIC din Madrid, Universitatea din Viena și Universitatea Bordeaux-Montaigne. Studenții Universității ”Ștefan cel Mare” au colaborat în cadrul unor proiecte de cercetare dedicate ilustrării conceptului de „peisaj lingvistic”, într-un demers cultural comparativ.
Proiectele studenților de la USV, veniți din Azerbaidjan, Chile, Regatul Unit, Siria și Ucraina, au fost susținute recent în cadrul cursului de Cultură și civilizație românească, iar în această săptămînă studenților li s-au oferit diplome de participare.
Lucrările celor 33 de studenți străini de la USV și ale partenerilor lor s-au desfășurat în cadrul unui schimb virtual, rezultat din proiectul Erasmus+ de tip BIP (Blended Intensive Programme) – ”Construirea comunicării interculturale și a capacității de mediere lingvistică pentru schimburi virtuale și cetățenie democratică”. Proiectul a fost inițiat de Universitatea din Strasbourg în anul academic 2025-2026.
În luna ianuarie a.c., două cadre didactice de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, prof. univ. dr. Daniela Petroșel și lector univ. dr. Gina Puică, și două doctorande, Cristina Tiniuc și Diana-Maria Turcu, s-au deplasat la Universitatea din Strasbourg, pentru a participa la sesiunile acestui proiect Erasmus+.
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava este una dintre principalele instituții organizatoare din țară ale Programului pregătitor de limba română pentru cetățenii străini, cu o cifră de școlarizare anuală aprobată de 300 de studenți.
