Toate echipele sucevene au fost premiate la etapa națională a Olimpiadei Naționale de Creativitate Științifică. La eveniment au participat 315 elevi din toată țara

Cele cinci echipe sucevene participante la etapa națională a Olimpiadei Naționale de Creativitate Științifică au urcat pe podium. Competiția a avut loc, în perioada 21 – 25 mai, la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, sub coordonarea Ministerului Educației și Cercetării, și a Inspectoratului Școlar Județean Suceava. Evenimentul a beneficiat de sprijinul Societății Științifice Cygnus Suceava și de colaborarea  Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret”, Liceului cu Program Sportiv, Colegiului Tehnic „Samuil Isopescu”, Colegiului Tehnic „Al. I. Cuza” și Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava.

Au fost jurizate 141 de  lucrări la secțiunile Științe fundamentale, Științe aplicate și Tehnologia informației. Lucrările au fost prezentate de 315  elevi la categoriile junior și senior din 34 de județe ale țării și patru sectoare ale municipiului București.

Iată premiile obținute de elevii suceveni:

Juniori:

Seniori:

Lotul județului Suceava a fost coordonat de prof. dr. Petru Crăciun – inspector școlar general adjunct și prof. Ilie Cosovanu – inspector școlar pentru fizică.

Exit mobile version