Unități de învățămînt din Marginea, Baia, Gura Humorului sau Vatra Dornei, reorganizate prin fuziune prin absorbţie

13 unităţi de învăţămînt preuniversitar de stat din județul Suceava vor fi reorganizate prin fuziune prin absorbţie, începînd cu anul şcolar 2025-2026, ca urmare a reglementărilor Ministerului Educaţiei privind reorganizarea şcolilor.

Iată care sînt acestea: Școala Gimnazială ”Învățător Vasile Hlihor” Baia, Școala Gimnazială nr. 2 Iaslovăț, Școala Gimnazială nr. 2 Marginea, Școala Gimnazială Rotunda, Școala Gimnazială Gulia, Școala Gimnazială ”Teodor V. Ștefanelli” Cîmpulung Moldovenesc, Grădinița cu Program Normal ”Lumea Copilăriei” Gura Humorului, Grădinița cu Program Prelungit ”Micul Prinț” Rădăuți, Școala Gimnazială Corocăiești, Școala Gimnazială nr. 2 Vicovu de Jos, Școala Gimnazială ”Jean Bart” Suceava, Grădinița cu Program Normal ”Căsuța Poveștilor” Vatra Dornei și Școala Gimnazială nr. 2 Vatra Dornei.

Șeful Inspectoratului Școlar Suceava, Ciprian Anton, a transmis că ”în urma reorganizării, personalul didactic, auxiliar şi administrativ va fi transferat la unităţile absorbante sau la cele nou-înfiinţate, iar elevii vor fi preluaţi, automat, împreună cu activele şi arhiva şcolilor absorbite.       Unităţile şcolare vizate de acest proces vor trebui să treacă printr-o evaluare periodică în termen de maximum un an de la finalizarea reorganizării”.

Exit mobile version