Universitatea suceveană, trei medalii de aur la un eveniment găzduit de Universitatea din Dubai și susţinut de World Inventors and Intellectual Property Associations

Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava a obținut, în Dubai, trei medalii de aur şi un premiu special, acordat pentru pentru întreaga activitate în domeniul inventicii. USV participat la Development Invention Show – DIS 2024, care a fost organizat în Dubai, Emiratele Arabe Unite. Evenimentul, aflat la cea de-a doua ediție, a fost găzduit de Universitatea din Dubai și susţinut de World Inventors and Intellectual Property Associations (WIIPA), precum şi de autorităţile locale.

În Dubai, România a mai fost reprezentată de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, Universitatea Politehnica București, Universitatea „Gheorghe Asachi” Iași, Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” Timișoara și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

În comunicatul USV sînt trecute medaliile obținute și echipajele care le-au cucerit:

”Medalia de aur pentru invenția Inteligent system for increasing the quality of sleep

Popa Valentin, Bejenar Ciprian, Milici Laurențiu-Dan, Dimian Mihai, Ungureanu Constantin, Pavăl Mihaela

Medalia de aur pentru invenția Method for limiting the load curve

Bejenar Ciprian, Bejenar Marian, Milici Laurențiu-Dan, Pentiuc Radu-Dumitru, Atănăsoae Pavel, Popa Cezar-Dumitru, Pop Teodor, Ifrim Visarion

Medalia de aur pentru invenția Unconventional solution for improving the energy efficiency of hybrid photovoltaic panels

Milici Laurențiu-Dan, Pavăl Mihaela, Atănăsoae Pavel, Nițan Ilie, Ungureanu Constantin, Iavorschi Eugen, Alisavetei Irina, Tuduriu Constantin Cornel

Premiul special şi placheta „Honorary Award” au fost primite de domnul conf. univ. dr. ing. Constantin Ungureanu, reprezentant al universității sucevene și membru în juriul evenimentului”.

Exit mobile version