Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, parteneră în Alianța de universități europene NEOLAiA – Transforming regions for an inclusive Europe, a transmis raportul intermediar. Acesta reflectă rezultatele primilor doi ani de implementare a proiectului, proces esențial pentru evaluarea progresului înregistrat, atît tehnic, cît și financiar, și pentru consolidarea planificării următoarei etape.
În primii doi ani de implementare, NEOLAiA USV a însemnat consolidarea cooperării europene printr-un portofoliu consistent de activități educaționale, de cercetare și de impact: extinderea oportunităților de mobilitate pentru studenți și cadre didactice (inclusiv prin BIP-uri/Focus Academy și mobilități Erasmus), participarea echipei USV la întîlniri de management și la reuniuni de lucru pe pachete de activități, precum și organizarea, la Suceava, a unor vizite de studiu și ateliere cu cei nouă parteneri din cadrul alianței. Totodată, USV a găzduit prima conferință NEOLAiA dedicată antreprenoriatului, în iunie 2025, și ediția 2025 a NEOLAiA Staff Week și a consolidat dezvoltarea programelor comune – masteratul în Inteligență Artificială, planificat pentru octombrie 2026, și cel de Studii de incluziune, cu lansare planificată pentru anul universitar 2027-2028. Totodată, USV a contribuit la dezvoltarea rețelelor tematice – Medicine and Health, Law, „Mis(sing) information” – și a lansat Rețeaua NEOLAiA de Consiliere în Carieră, coordonată de USV. Implicarea studenților a fost susținută prin Student Advisory Group și prin inițiative culturale – concursuri și expoziții itinerante de artă pentru studenți -, iar componenta de inovare și colaborare transnațională a fost stimulată prin granturi de tip seed funding.
Alianța NEOLAiA reunește nouă universități tinere și dinamice din Europa, cu obiectivul de a transforma regiunile prin educație, cercetare și impact societal, promovând transformarea digitală, incluziunea și diversitatea, precum și mobilitatea extinsă.
