Prorectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava Mihai Dimian a anunțat că USV a cîștigat două din cele 19 proiecte finanțate pentru cooperarea științifică bilaterală între România şi Belgia. El a comunicat că un proiect intitulat „Algoritmi, tehnici și aplicații bazate pe tehnologii radar pentru noi tipuri de interacțiuni cu sisteme informatice” se va desfășura în Laboratorul de Mașini Inteligente și Vizualizarea Informației din cadrul Centrului integrat MANSiD al USV, sub conducerea universitarului sucevean Radu-Daniel Vatavu și a unui profesor doctor de la Université Catholique de Louvain. Prorectorul a menționat că proiectul se încadrează în tendințele recente în cercetarea științifică pe plan internațional, axate pe utilizarea tehnologiilor inovatoare în scopul dezvoltării de noi generații de interfețe utilizator. Printre rezultatele urmărite se estimează noi tehnici prin care utilizatorii vor putea interacționa cu sistemele informatice folosind tehnologia radar pentru detecția și recunoașterea de comenzi naturale bazate pe mișcare și gesturi. Cel de-al doilea proiect, intitulat „Noi materiale moleculare comutabile pentru aplicaţii cu funcţii multiple”, va fi implementat în cadrul laboratorului de Materiale Avansate Multifuncţionale al Centrului de cercetare MANSiD, coordonat de conferențiarul universitar doctor Aurelian Rotaru, şi se va derula în colaborare cu un grup de cercetare de la Université Catholique de Louvain. Cele două grupuri de cercetare îşi propun dezvoltarea de noi materiale moleculare bistabile, care să răspundă la multipli stimuli externi – temperatură, presiune, lumină sau cîmp electric și care vor fi folosiţi în modularea proprietăţilor electronice ale acestora. Proiectele se vor desfășura în perioada 2021-2022.
USV, două proiecte științifice cu o universitate belgiană
-
By Toni

- Categories: Educație
Related Content
În județul Suceava sînt șase centre de examen pentru Concursul de titularizare
By
Toni
25 mai, 2026
Elevă de la ”Ștefan”, locul I la un concurs de eseu filosofic
By
Toni
21 mai, 2026