”Vegan Sticks” și ”Batonul de Bukovina”, două dintre produsele pe care Facultatea de Inginerie Alimentară le va breveta, pentru a le vinde

Facultatea de Inginerie Alimentară din Universitatea <Ștefan cel Mare> Suceava va breveta produsul <Vegan Sticks>, care a fost declarat cîștigător la cea de-a III-a ediție a concursului FIA Food Fest. Este vorba despre un produs vegan realizat din caju, pulbere de cătină, fulgi de drojdie și sevă de mesteacăn. Decanul facultății, profesorul universitar doctor Mircea Oroian, a afirmat, prin telefon, la Radio Top: „<Vegan Sticks> înlocuiește crenvurștii din carne. Cînd l-am degustat nici nu mi-am seama că nu era din carne. Este un produs relativ scump. Cajuul este un ingredient scump, la fel și pulberea de cătină. Însă, cei care aleg o dietă vegană oricum sînt persoane cu venituri peste medie, astfel că noul produs s-ar putea să-și găsească o piață de desfacere. Vom breveta produsul și ulterior vom vinde brevetul de invenție unei companii”. Profesorul Oroian a arătat că și produsul clasat pe locul secund, respectiv <Batonul Bukovina>, va fi brevetat. Este un baton de ciocolată cu urdă, hrișcă, amarant și quinoa. Decanul a menționat: „<Batonul Bukovina> cred că are șanse mari să-și găsească loc pe piață, fiindcă prețul de cost nu este ridicat. Umplutura batonului este din urdă aerată. Ideea colegului și a studenților cu care a colaborat mi s-a părut inedită, pentru că nu am mai văzut produse de cofetărie care să conțină urdă, mai ales urdă trasă în ciocolată. Vom breveta produsele care au șanse reale să ajungă pe rafturile magazinelor”. Universitarul sucevean a continuat, spunînd: „Concursul FIA Fest Food are mai mult rolul de a pregăti studenții pentru piața muncii, adică să vadă cum se materializează o idee într-un produs alimentar, cum se ambalează, cum trebuie să fie o etichetă, ce noțiuni, ce informații trebuie să fie plasate pe etichetă. Baza materială solidă permite dezvoltarea de produse alimentare chiar la sediul nostru”.

Exit mobile version