Zilele liceului din Liteni, cu mese rotunde, expoziții de fotografie și desene, precum și competiții sportive și de desene pe asfalt. Primarul Tomiță Onisii își dorește ca la această școală să învețe și elevi din localități mai îndepărtate

La Liteni sînt sărbătorite Zilele Liceului Tehnologic <Iorgu Vîrnav Liteanu>. Manifestările includ mese rotunde, expoziții de fotografie și desene, precum și competiții sportive și de desene pe asfalt. Deschiderea oficială a avut loc, astăzi, în prezența directorului unității de învățămînt, Demis Maranda, a primarului Tomiță Onisii, dar și a cîtorva sute de elevi și profesori în activitate sau ieșiți la pensie. Directorul Maranda a spus: „Ne propunem să facem toate cele cinci clase. O clasă de uman, una de real, una de tehnologic, una de profesională și o clasă pentru învățămîntul dual. În urmă cu două săptămîni școala noastră a fost evaluată de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățămîntul Preuniversitar pentru toate cele cinci nivele: preșcolar, primar, gimnazial, liceal și tehnic”. După un moment artistic susținut de trei elevi, primarul Onisii a declarat: „Acum aproape 50 de ani am început școala aici. Eu, ca primar, mi-am propus în primul și în primul rînd să modernizez și să reabilitez toate corpurile de școală și am pus tot sufletul pentru a crește calitatea actului educațional la Liteni. Am reușit. O comunitate educată înseamnă o comunitate mai dezvoltată. Mulțumesc tuturor cadrelor didactice, de la prima grupă de grădiniță și pînă la liceu”. Totodată, primarul a afirmat că își dorește ca la Liteni să ajungă să învețe și elevi din localități mai îndepărtate.

Exit mobile version