Incendiu la acoperișul unui bloc din Burdujeni. Nu sînt victime

Intervenția pentru lichidarea incendiului izbucnit la acoperișul unui bloc de pe strada Prieteniei, din cartierul Burdujeni, este în desfășurare în această seară.

Potrivit Primăriei Suceava, la fața locului intervin echipaje ale ISU Suceava și ISU Botoșani, împreună cu Poliția, Jandarmeria și Poliția Locală Suceava.

Pînă la acest moment, nu au fost înregistrate victime. Pentru alimentarea autospecialelor, pompierii folosesc trei dintre cei aproximativ 10 hidranți existenți în zonă, toți fiind funcționali.

Poliția Locală Suceava verifică situația persoanelor afectate de incendiu. Cei care nu au unde să se adăpostească în această noapte vor fi preluați și transportați la Centrul de Noapte „Sf. Vineri”, unde li se va asigura cazarea.

Foto: svnews.ro

Exit mobile version