
Adelina Paiu, consilier local în cadrul Consiliului Local Suceava, a fost aleasă în funcția de președintă a Organizației de Femei a PSD Suceava, în cadrul unei conferințe la care au participat 600 de persoane. Moțiunea doamnei Paiu s-a intitulat „Din inimă pentru oameni. Prin armonie, încredere și colaborare”.
Doamna Paiu a declarat: „Le mulțumesc colegelor mele pentru încrederea acordată și pentru energia pe care au adus-o la Conferința Județeană de Alegeri a OFSD Suceava. Pentru mine, această funcție este o responsabilitate pe care mi-o asum cu seriozitate ca femeie, ca mamă a trei copii și ca om care crede că politica trebuie făcută cu grijă față de oameni. Cred foarte mult că rolul nostru este să contribuim: în comunitățile noastre, în administrație, în sprijinul femeilor, al copiilor, al familiilor și al celor care au nevoie de ajutor. Îmi doresc ca OFSD Suceava să rămînă o echipă unită, în care nici o colegă să nu se simtă singură, în care femeile cu experiență să sprijine tinerele care vin din urmă, iar fiecare organizație locală să fie ascultată și susținută”.
Adelina Paiu ocupă funcția rămasă vacantă după ce Larisa Blanari a demisionat de la șefia organizației, dar și din PSD, în urmă cu mai bine de un an.
Prezent la eveniment, președintele PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, a spus: „În PSD Suceava avem doamne care reprezintă județul în Parlament, avem doamne primar, viceprimar, consilier județean și zeci de doamne consilier local. Sînt femei care muncesc serios în comunitățile lor și care demonstrează, prin fapte, că administrația se face cu implicare, echilibru și responsabilitate. Îmi doresc să promovăm mai multe femei în politică și administrație. Nu doar pentru egalitatea de șanse, ci pentru modul în care se implică în comunitățile lor, pentru rezultatele pe care le au și pentru felul în care știu să fie aproape de oameni”.
La eveniment au mai participat Simona Bucura-Oprescu, deputată și președinta OFSD la nivel național, Maria Lazăr, secretar general OFSD, senatorul Ioan Stan, deputatul Eugen Bejinariu, primari, vicepreședinții Consiliului Județean Suceava, consilieri județeni și locali, lideri ai organizațiilor PSD și invitați din județele vecine.
PSD Suceava are trei doamne primar: Maria Tomescu, la Baia, Violeta Tăran, la Berchișești, și Maria Pleșca, la Voitinel. De asemenea, organizația are patru femei viceprimar, patru femei consilier județean și 95 de femei consilier local.
