Cătălin Nechifor consideră că Guvernul Bolojan, așa interimar cum este, poate să existe pînă la alegerile la termen din 2028. În ceea ce privește alegerile anticipate, acestea pot fi organizate dacă există voință politică și ar putea avea loc cel mai devreme de Crăciun sau de Anul Nou, atunci cînd prezența la urne ar fi scăzută. Luni, 13 iulie, președintele Nicușor Dan s-a întînit din nou cu reprezentanții partidelor așa-zis pro-occidentale, dar s-a întîlnit degeaba, pentru că nu s-a ajuns la nici o soluție privind formarea unui nou Guvern.
Într-o intervenție telefonică la Radio Top, Cătălin Nechifor, fost președinte al Consiliului Județean Suceava, deputat și europarlamentar, a declarat referitor la Guvernul interimar condus de Ilie Bolojan: ”Va rămîne mult și bine. Acum, <bine> depinde pentru cine. Într-adevăr, s-a văzut și ieri că nu sînt șanse de a construi o majoritate consolidată care să țină Guvernul și probabil că de acum înainte se va pune mai tare pe tapet și ipoteza de anticipate, dar și acolo e o procedură destul de complicată, depinde cum, ca timp. Deja sîntem plină vară, le poți declanșa într-un termen de 60 de zile, aici se intră cu calendarul de alegeri undeva de Crăciun, de Anul Nou, ceea ce e total de nerecomandat. Cine o să vină la vot de Crăciun și de Anul Nou? Deja s-a creat o lehamite față de clasa politică, deja e crescut sentimentul ăsta de a nu mai înțelege ce vor politicenii și nici politicenii nu înțeleg ce mai vor ei, dar cu siguranță că ne arată tuturor că țara poate să meargă și așa, cu un Guvern demis și interimar, și atunci lumea nu mai crede în politică”.
Întrebat de ce unele voci spun că nu se pot organiza anticipate, domnul Nechifor a spus: ”Trebuie doar voință politică și le organizezi, cu siguranță. Nu sîntem încă în acel calendar, pentru că ar fi trebuit să avem două guverne picate, cel puțin două guverne picate consecutiv, a picat Veștea, ar mai trebui să pice unul și abia atunci ar putea președintele, consultîndu-se cu președinții Camerelor, să declanșeze anticipatele, să dizolvăm Parlamentul.
Dar e o ipoteză, președintele poate, nu e obligatoriu. Însă, anticipatele în alte țări, și aveam exemple suficiente chiar și la vecinii din Bulgania, s-au făcut întotdeauna cînd erau astfel de blocaje. Adică, ăsta e și rolul unei formule de anticipate, nu că anticipezi ceva în viitor. Anticipate în sensul că le faci mai rapid, dar le faci ca să deblochezi o situație de criză, în condițiile în care nu poți pune guvern. Și iată că e a treia sau a patra oară cînd se încearcă încropirea de guvern fără nicio soluție concretă”.
În actualele condiții, Cătălin Nechifor crede că Guvernul Bolojan ”poate rămîne pînă la instalarea viitorului guvern degajat în urma alegerilor parlamentare la termen, adică în 2028, prin decembrie”.
