Deputatul Ciornei, dezamăgit că în comisie a fost respinsă inițiativa prin care să fie interzisă renunțarea voluntară la titlul de doctor: Mi se pare o bătaie de joc față de această instituție a doctoratului în România

Deputatul USR de Suceava, Radu Ciornei, este dezamăgit de faptul că în Comisia pentru știință și tehnologie a Camerei s-a respins inițiativa legislativă a partidului prin care să fie interzisă renunțarea voluntară la titlul de doctor. El este secretarul comisiei și se află printre semnatarii proiectului. Într-o intervenție telefonică la Radio Top, deputatul Ciornei a afirmat: „Propunerea de respingere a inițiativei legislative a aparținut vicepreședintelui Comisiei pentru știință și tehnologie, din partea AUR, iar ceilalți au făcut zid în jurul lui. Noi, cei de la USR, nu vrem să se poată renunța la doctorat în mod volițional. Unii au zis că se poate renunța oricînd la doctorat, bineînțeles, ca să scape plagiatorii. E ca și cum ai fi prins cu ceva de fumat sau pastile în mașină și le arunci în fața polițistului și spui că nu-s ale tale. Mi se pare o bătaie de joc față de această instituție a doctoratului în România, care a fost folosită abuziv de foarte mulți politicieni și oameni care n-aveau ce căuta acolo. S-au dus ca să-și pavoazeze C.V.-ul și pentru a prinde funcții și bani”. Deputatul USR de Suceava a adăugat: „În plus, trebuie să urci în ierarhia universitară cu doctoratul. Sînt prejudicii și nu poți lăsa lucrurile chiar așa. Oricum, proiectul nostru merge mai departe. E clar, însă, că actuala coaliție va respinge un act de mare normalitate, cum este cel inițiat de parlamentarii USR”.

Exit mobile version