Președintele PNL al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, susține că nu vrea să facă parte din viitorul guvern, după rotația din mai, întrucît are treabă la Suceava. Domnul Flutur a spus: ”Am treabă la Suceava”. El a făcut afirmația la Siret, unde astăzi a fost inaugurat un centru pentru pregătirea de specialitate a personalului de intervenție în situații de urgență din România și Ucraina, în prezența ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, și a șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat Raed Arafat. Domnul Flutur fusese întrebat dacă va fi unul din viitorii miniștri, după ce europarlamentarul Rareș Bogdan a declarat că numele din PNL pe care ar vrea să le vadă în Guvernul României, după rotație, trebuie să aibă încărcătură politică. Europarlamentarul, care este și prim-vicepreședinte PNL, a spus: „Rotativa va fi respectată, noi preluăm poziția de vice-premier în Guvernul condus de PSD. Noi urmează să nominalizăm persoane pentru Ministerul Transporturilor și a Finanțelor Publice. Vom avea patru poziții, vicepremier, secretar general într-o poziție cheie și două ministere. Eu aș vedea în acest viitor Guvern, oameni încărcați politic: Ilie Bolojan, Robert Sighiartău, Gheorghe Flutur, Alina Gorghiu, Ghiță Falcă”. Gheorghe Flutur este prim-vicepreședinte PNL la nivel național.
Gheorghe Flutur, după ce Rareș Bogdan a spus că aceasta ar trebui să facă parte din Guvern, după rotația prevăzută a avea loc în luna mai: Am treabă la Suceava
-
By Toni

- Categories: Politic
- Tags: Gheorghe FluturGuvernRareș Bogdan