În prezența a peste 300 de oameni din Păltinoasa și Capu Codrului a fost lansată candidatura pentru funcția de primar a domnului Mihai Drob.
Conform unui comunicat al PNL Suceava, ”a mai fost prezent și senatorul Daniel Cadariu. Candidatul Mihai Drob, om de afaceri prosper din Păltinoasa, a prezentat un program ambițios, cu extindere și punerea în funcțiune a rețelei de apă-canal, atît în satul Păltinoasa, dar și în Capu Codrului, introducerea rețelei de gaze naturale, construirea sediului nou de primărie, centru medical modern, parc de panouri fotovoltaice pentru iluminatul public gratuit, și multe altele”.
Președintele PNL, Gheorghe Flutur, a vorbit despre proiectul ,,Păltinoasa la autostradă”, parteneriatul pe care vrea să-l încheie cu Mihai Drob și cu Primăria Păltinoasa, crearea unei zone turistice la Păltinoasa și extinderea stației de captare a apei potabile din rîul Moldova.
PNL a mai transmis că ”Gheorghe Flutur a subliniat că în urma demersurilor făcute și Păltinoasa a primit fonduri pe programul <Anghel Saligny> pentru asfaltarea de străzi și cele mai importante au fost demersurile pentru construirea unui sediu nou de primărie, unde Gheorghe Flutur, personal, s-a implicat, argumentînd că în momentul de față primăria funcționează într-o sală de sport și, încă din toamna anului trecut, a primit undă verde pentru construcția noului sediul. Concluzia președintelui Flutur la Păltinoasa este că vom câștiga această localitate”.
Gheorghe Flutur este citat spunînd: ”Așa cum am văzut de hotărîtă lumea în această seară rar s-a văzut în alte localități și am plecat foarte optimist că Mihăiță Drob va fi o mare surpriză a acestor alegeri locale în județul Suceava”.
