În județul Suceava, PMP este pe creștere în ceea ce privește numărul filialelor partidului

În județul Suceava, PMP este pe creștere în ceea ce privește numărul de filiale ale partidului, după scăderea înregistrată în urma alegerilor din 2020. De asemenea, partidul va încheia în curînd o alianță cu USR. Președintele Organizației Județene a PMP, Marian Andronache, a declarat, la Radio Top, că în 2020 partidul avea filiale în 112 din cele 114 localități, însă numărul lor s-a redus simțitor în zonele unde rezultatele nu au fost mulțumitoare la alegeri. El a afirmat că, în prezent, sînt filiale în aproximativ 90 de localități și a adăugat: „În premieră, avem membru de partid la Mălini, un băiat tînăr, energic. Apoi, în ultimele două luni s-au înființat șase filiale, iar în Biroul Politic al Organizației de săptămîna viitoare vor fi numiți încă patru interimari”.

În ceea ce privește alianța PMP – USR, domnul Andronache, unul dintre vicepreședinții PMP la nivel național, a spus: „Alianța cu USR este aproape finalizată. Se va încheia în octombrie, cel tîrziu. La nivel de județ ne vom compatibiliza, funcție de cum stă fiecare filială într-o localitate. Voi discuta acest aspect cu președinta USR Suceava, Geanina Ursu”. Despre listele de candidați pentru alegerile locale și parlamentare de anul viitor, Marian Andronache a arătat că este prematur să se discute. El a declarat: „Discuții de liste și candidaturi vom avea după primele alegeri, cele europarlamentare. Vom vedea ce rezultate are fiecare organizație locală, fiecare organizație județeană, și vom decide pentru locale și parlamentare”.

Exit mobile version