Lista candidaților PNL pentru Consiliul Județean Suceava. Gheorghe Flutur le cere sucevenilor cît mai multe voturi, pentru ca PNL să obțină majoritatea. Irina Vasilciuc și Niculai Barbă sînt propunerile pentru funcțiile de vicepreședinte (Foto)

Cu ocazia depunerii candidaturii pentru cel de-al patrulea mandat de președinte al Consiliului Județean Suceava, liderul PNL, Gheorghe Flutur, a vorbit din nou despre proiectele finalizate, în derulare sau în așteptare pe care le are administrația județeană. Acesta a făcut din nou apel la tineri să se implice în administrație și în politică, și a dat ca exemplu cîțiva candidați tineri pe care liberalii îi au pentru Consiliul Județean. Astăzi a fost depusă și lista de candidați pentru CJ. Domnul Flutur a spus că Suceava trebuie privită ca un întreg și a făcut apel la primarii tuturor localităților, indiferent de culoarea politică a acestora, să colaboreze cu administrația județeană, pentru a grăbi dezvoltarea economică a zonei.

Liderul PNL a arătat că din cei 54 de primari liberali care erau după alegerile din 2020, doi au plecat la alte partide, iar un altul a fost dat afară. În schimb, din partea PNL vor candida alți nouă primari în funcție de la alte partide. Acesta a subliniat că opt candidați sînt doamne, iar alți șase candidați sînt tineri care îi înlocuiesc pe primarii PNL care din diferite motive au renunțat la candidaturi.

Domnul Flutur a adăugat că PNL tratează cu maximă seriozitate aceste alegeri și a amintit că în cele trei mandate de președinte, PNL a avut majoritatea și de aceea lucrurile s-au putut sincroniza. Gheorghe Flutur le cere votul sucevenilor pentru a avea din nou majoritatea. În cazul în care PNL ar face majoritatea, lucru foarte greu de crezut în actualele condiții politice, acesta ar putea numi ambii vicepreședinți, așa cum s-a întîmplat pînă acum. Propunerile pentru aceste funcții sînt administratorul public, Irina Vasilciuc, și Niculai Barbă, unul din cei doi vicepreședinți actuali.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a afirmat că apreciază echipa de candidați pentru Consiliul Județean, care este formată din ”oameni noi, oameni profesioniști, oameni cu profesii liberale” și i-a spus lui Gheorghe Flutur că prioritatea ar trebui să fie crearea de locuri de muncă. Domnul Lungu i-a mai spus domnului Flutur că nu are nici o emoție că acesta va cîștiga.

Candidatul la funcția de primar al Sucevei, viceprimarul Lucian Harșovschi, a spus că echipa pentru CJ este una care ”implică și tinerețea, și experiența, și determinarea”.

Deputatul Ioan Balan a afirmat că Gheorghe Flutur reprezintă ”cel mai bun produs politic și administrativ” al PNL, Irina Vasilciuc a promis că se va face totul pentru ca proiectele să devină realitate, iar deputatul Bogdan Gheorghiu a spus că el și colegii săi se vor zbate pentru ca Gheorghe Flutur și echipa PNL să cîștige alegerile.

Gheorghe Flutur a făcut apel la ceilalți actori politici la o campanie civilizată.

LISTĂ CANDIDAȚI PNL PENTRU ALEGEREA

CONSILIULUI JUDEȚEAN SUCEAVA,

DIN DATA DE 9 IUNIE 2024

1 FLUTUR GHEORGHE PREȘEDINTE CJ SUCEAVA

2 VASILCIUC IRINA ADMINISTRATOR PUBLIC AL JUDEȚULUI

3 BARBĂ NICULAI VICEPREȘEDINTE CJ SUCEAVA

4 TĂTĂRANU ELENA MEDIC

5 CLIPA OTILIA CADRU DIDACTIC UNIVERSITAR

6 PLĂCINTĂ TUDOR INGINER SILVIC

7 BADELIȚĂ IOAN MANAGER

8 TIBEICĂ SILVIU-CĂTĂLIN MEDIC SPECIALIST/CADRU DIDACTIC

9 CIOATĂ MIHAI PROFESOR

10 MITREA-MUNTEAN ROZMENI-DANIELA AVOCAT

11 NIȚĂ MARIN-GHEORGHE ANTREPRENOR

12 TOFAN VASILE VICEPREȘEDINTE CJ SUCEAVA

13 DOMINTE RADU ANTREPRENOR

14 TITIANU TUDOREL-CONSTANTIN CONSILIER JURIDIC

15 HARJA GABRIEL-GHEORGHE ANTREPRENOR

16 JURAVLE MARIUS-VASILE ANTREPRENOR

17 MORARU MIHAI-LIVIU EXPERT FONDURI EUROPENE

18 BERAR DUMITRU INGINER MECANIC

19 LUCHIAN CONSTANTIN VICEPRIMAR

20 CANURĂ ROMEO-CRISTIAN JURIST

21 CRĂCIUNESCU CORNELIU-CEZAR AVOCAT

22 MARIAN CĂTĂLIN-DUMITRU ANTREPRENOR

23 SOLONAR CIPRIAN-FLORIN REPREZENTANT COMERCIAL

24 VIȚEGA NARCISA-AMEDEIA EXPERT PROGRAME

25 ZUP MARIUS-CONSTANTIN ANTREPRENOR

26 TODORESE DOINA-MIRELA AVOCAT/ PRACTICIAN ÎN INSOLVENȚĂ

27 TÎRNOVEANU NICOLAE INGINER SILVIC

28 ZĂHĂRESCU MARIAN-ALEXANDRU CONSILIER

29 TODEREANU MARIA DIRECTOR

30 SALUP-RUSU ALEXANDRU-MARIAN CONSILIER

31 DIMA VICTORINA MEDIC

32 ANTON NICOLAE-CIPRIAN DIRECTOR

33 CIORNEI CEZAR-GABRIEL ANTREPRENOR

34 ROIBU CĂTĂLIN-CONSTANTIN CADRU DIDACTIC UNIVERSITAR

35 ȘOPTICĂ CRISTINEL CONSILIER JURIDIC

36 PUIU ADRIAN-NICOLAE DIRECTOR

37 ALEXIEVICI RAUL-MIHAI AUDITOR INTERN

38 UNGUREANU ADRIAN PROFESOR

39 GHERGHEL DECEBAL-GRAȚIAN VICEPRIMAR

40 BERENȚAN CORNELIU-PETRU VICEPRIMAR

41 FOCȘĂNEANU ILIE-ALEXANDRU ANTREPRENOR

42 ȘULEA ALEXANDRU INSPECTOR DE SPECIALITATE

43 SAUCIUC DAN-VASILE VICEPRIMAR

44 BUTNARIU DIANA INSPECTOR

45 CORLECIUC CĂLIN-NICUȘOR GESTIONAR

 

Exit mobile version