Colegiul Director Județean și Comitetul de Coordonare Județean al PNL au votat, astăzi, la Gura Humorului, lista candidaților pentru Parlamentul României. La eveniment au participat 429 de persoane.
Într-un mesaj al PNL se arată: ”Președintele Gheorghe Flutur este optimist, plecăm la drum hotărîți să aducem proiecte și bani pentru județul Suceava, să finalizăm proiectele pregătite pînă acum în administrația liberală, de peste 4 miliarde de euro pentru județ, dar și alte proiecte noi. Vom fi o echipă constructivă, ne vom bate pentru fiecare leu și euro pentru județul Suceava, pentru că știm să facem asta, pentru că în lista de candidați la Parlament trei au deținut portofolii de miniștri și ceilalți au vechime și realizări consistente în activitatea de pînă acum”.
Lista la Senat este deschisă de încă președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, iar cea de la Camera Deputaților de deputatul Ioan Balan. Pe locul doi la Deputați este deputata Angelica Fădor, iar pe trei este deputatul Bogdan Gheorghiu. La cum au arătat rezultatele la alegerile locale din 9 iunie, PNL Suceava va obține la parlamentare un senator și maxim trei deputați. În județul Suceava sînt 10 mandate de deputat și patru de senator.
