Primarul PNL al Sucevei, Ion Lungu, susține candidatura prim-ministrului Florin Cîțu la președinția partidului. Florin Cîţu a anunţat, astăzi, înaintea Consiliului Naţional al PNL, că va candida la funcţia de preşedinte al formaţiunii și că va cîştiga, întrucît nu există altă variantă, iar PNL are nevoie de un suflu nou. La rîndul său, actualul preşedinte al PNL, Ludovic Orban, a salutat intrarea în cursă a lui Florin Cîţu şi a precizat că va fi o competiţie bună pentru PNL. Primarul Sucevei a declarat: „Îl susțin pe Florin Cîțu pentru cîștigarea funcției de președinte al Partidului Național Liberal. Domnul Florin Cîțu are o echipă puternică de susținători formată din miniștri, primari, în frunte cu domnul Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, președinți de consilii județene, în frunte cu domnul Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, și parlamentari”. Ion Lungu a adăugat: „Este o decizie care avantajează orașul nostru. Am convingerea că din această competiție electorală de alegeri interne la PNL partidul va avea de cîștigat”.
Primarul Lungu, de partea premierului Cîțu
-
By Toni

- Categories: Politic
- Tags: alegeri PNLFlorin CîțuIon Lungu