Primarul PNL al Rădășenilor, Nicolae Perju, ”un model de administrație liberală pentru toată zona Fălticeni, pentru toți din județul Suceava și un exemplu de bune practici pe care președintele Flutur îl prezintă foarte des altora”

Președintele liberalilor suceveni Gheorghe Flutur l-a lansat pe candidatul partidului la funcția de primar al comunei Rădășeni,  domnul Neculai Perju.

PNL a comunicat că ”au fost prezenți atît foștii miniștri liberali Bogdan Gheorghiu și Daniel Cadariu, cît și candidatul liberal la Primăria Fălticeni, Codrin Benţa, directorul Colegiului <Nicu Gane>”. În căminul cultural din localitate au fost prezenți 300 de oameni.

PNL a mai transmis că ”Nicolae Perju si-a anunțat realizările și programul pentru un nou nou mandat, fiind vorba de 13 kilometri de apă și canal finalizate, urmînd alți 7 kilometri de apă – canal în perioada imediat următoare, drumuri asfaltate în toată comuna, proiectul de gaz metan care începe zilele viitoare și are o valoare de 9 milioanele de euro pentru Rădășeni. Acesta reprezintă unul din primele date în funcțiune. Școli și grădinițe modernizate și dotate, dispensar medical, cămin cultural, o comună, așa cum se spune în popor, pusă la 4 ace. Inclusiv drumurile județene care traversează Rădășeniul sînt impecabile, iar pentru următorul mandat Nicolae Perju are proiecte ambițioase de aducerea a tinerilor acasă, de parteneriate cu Fălticeni și de intrarea în circuitul turistic al acestei frumoase localități din vatra Fălticeni.

Nicolae Perju este un model de administrație liberală pentru toată zona Fălticeni, pentru toți din județul Suceava și un exemplu de bune practici pe care președintele Flutur îl prezintă foarte des altora”.

Exit mobile version