Profesorul doctor în istorie Daniel Hrenciuc: Victoria lui Trump poate reprezenta o temă de studiu în facultățile de științe politice, și nu numai

Victoria republicanilor la alegerile din Statele Unite pe toată linia, adică și la președinție, și la Senat, și la Camera Reprezentanților, l-a surprins pe doctorul în istorie Daniel Hrenciuc, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Școlar Suceava.

În cadrul unei intervenții telefonice la Radio Top, domnul Hrenciuc a declarat: ”Este o surpriză totală, să spunem așa. Nu m-am așteptat. Rezultatul votului îl vedeam unul foarte strîns, dar în nici într-un caz de maniera în care el s-a produs. Mai ales să obțină republicanii majoritatea și la Senat, și la Camera Reprezentanților”.

Întrebat dacă a crezut că domnul Trump o va învinge pe doamna Harris, domnul Hrenciuc a afirmat: ”Eu, ca să fiu sincer, am ținut cu Kamala Harris, dar, mă rog, nu excludeam victoria lui Trump. Trump a avut posibilitatea și chiar, realmente, a făcut timp de patru ani campanie, o campanie extraordinară, a știut cum să le livreze americanilor ceea ce americanii și-au dorit. S-a pliat exact pe așteptări și iată că a obținut o victorie extraordinară. Bine, între timp, sigur, el a făcut niște mișcări extrem de inspirate. S-a asociat cu cei din Silicon Valley, cu Wall Street-ul, i-a cooptat în echipa lui pe Elon Musk și pe alții, mă rog, pe Vance. A reușit să creeze o echipă extraordinară. O strategie foarte, foarte, foarte eficientă”.

Întrebat de ce crede că a pierdut doamna Harris, mai ales atît de clar, Daniel Hrenciuc a spus: ”S-a venit cu Kamala Harris destul de tîrziu. Biden a făcut marea greșeală să nu crească pe cineva care să preia locul la un moment dat, astfel încît Kamala a venit foarte tîrziu. Temele sale de campanie n-au fost foarte, să spunem, penetrante pentru electoratul american. Cum spuneam, Trump a avut fler și intuiție, a știut exact ce vor americanii și asta le-a livrat. E vorba de marele teme, pînă la urmă, că el a cîștigat pe teme de politică internă – imigrația, securitatea locurilor de muncă, securitatea socială și celelalte. Or, din cîte îmi dau seama, mesajul democraților nu a fost nici unul foarte coerent, nici unul foarte tranșant, nu au reușit să pătrundă. Pînă la urmă, victoria lui Trump poate reprezenta o temă de studiu în facultățile de științe politice, și nu numai”.

(Foto: AP News)

Exit mobile version