Radu Ciornei, despre autosuspendarea lui Crin Antonescu din poziția de candidat la Președinția României: Cînd am văzut anunțul domnului Antonescu m-am gîndit că este ca un copil care bate din picioare pentru că vrea să mănînce și el la masa adulților

Dacă ar fi om de afaceri, Radu Ciornei, fost deputat USR de Suceava, nu ar prea avea încredere să-l angajeze pe Crin Antonescu, după ce acesta nu a mai lucrat nicăieri de ani de zile.

În cadrul unei intervenții telefonice la Radio Top, în contextul în care domnul Antonescu a spus că-și suspendă candidatura la prezidențiale deoarece simte că nu are suficientă susținere din partea coaliției care l-a propus, domnul Ciornei a declarat: ”Dacă eram un angajator și aș fi citit CV-ul domnului Antonescu din ultimii ani, acolo este un vid, o gaură. În această cultură corporatistă, cine are o gaură în CV de la ultima angajare de nu știu cîți ani nu prea aș avea încredere în el”.

Întrebat cum comentează gestul domnului Antonescu, domnul Ciornei a spus: ”Cînd am văzut anunțul domnului Antonescu m-am gîndit că este ca un copil care bate din picioare pentru că vrea să mănînce și el la masa adulților. Mă gîndeam că vrea să fie și el un jucător mai mare în interiorul acestei coaliții. Pentru că de obicei știți cum e. Un lider al coaliției este cel care este propus la candidatura pentru Președinția Țării. Dar el încă nu este un lider al acestei coaliții, el este privit ca un om din afară. Însă, el a fost foarte mult înăuntrul acestei construcții politice. Deci, el nu este un outsider, el nu este un tehnocrat. Poate a vrut să le întoarcă mîna la spate și să le spună: <Vedeți că eu sînt mult mai important decît credeți voi>. Apoi, m-am gîndit că Marcel Ciolacu, răzgîndacul de serviciu, a zis: <Băi, dar de ce să-l lăsăm noi pe ăsta cînd aș putea să mă întorc eu să mai pun o fisă și în interesul național să revin cu o candidatură la președinție, avînd în vedere că domnul Antonescu nu mai dorește>”.

Radu Ciornei a comentat și declarația europarlamentarului PSD Vasile Dîncu, care este sociolog de profesie, care a dat de înțeles că vremea lui Crin Antonescu a trecut, că acesta este ultimul politician romantic și a adăugat: ”Acum trăim o eră digitală. Nu știm dacă mai este potrivit, lumea nu se mai poate concentra la discursurile frumoase chiar dacă sînt motivaționale și inspiraționale, dar discursurile sînt lungi, lumea vrea emoții, conflicte și scandal”.

A afirmat Radu Ciornei: ”Crin Antonescu era pe val în 2004. Atunci el era politician de top, era un tînăr politician de top. Acum revine așa ca un… Cum a revenit Michael Jordan atunci, după ce s-a lăsat de baschet de două ori, știți cum a fost. Dar nu îl puteam compara, totuși, pe Crin Antonescu, pentru că domnul Antonescu nu este un Michael Jordan al politicii românești. Dar în epoca aceasta digitală, într-adevăr, lumea are o capacitatea de concentrare, de atenție, de a urmări o emisiune, de a urmări un discurs, totul trebuie concentrat în pastile scurte, care să fie ca niște grăunțe de uraniu îmbogățit, adică o arunci, explodează, se generează un scandal, se generează replici. Asta este realitatea. Da, și trebuie foarte multă informație diferită pe unitatea de timp. Exact asta este definiția TikTok-ului. Te tot uiți la chestii de cîteva zeci de secunde puse de oameni care fac diferite activități, diferite lucruri, asta se cere, asta este piața”.

 

Exit mobile version