Viceprimarul Teodora Munteau, despre relația cu primarul Ion Lungu: Am o relație în termeni civilizați, chiar dacă am avut opinii contrare, chiar dacă a dorit la un moment dat schimbarea mea

Viceprimarul Teodora Munteanu susține că are o relație în termeni civilizați cu primarul PNL al Sucevei, Ion Lungu. Doamna Munteanu, aleasă pe listele USR, dar exclusă din partid în urmă cu cîteva săptămîni, și-a anunțat candidatura ca independent pentru funcția de primar al Sucevei și pentru Consiliul Local. Domnul Lungu nu va candida pentru cel de-al șaselea mandat de primar. Într-o intervenție telefonică la Radio Top, Teodora Munteanu a declarat: ”Am o relație în termeni civilizați, chiar dacă am avut opinii contrare, chiar dacă a dorit la un moment dat schimbarea mea, termenii au fost civilizați. Adică, nu i-a convenit, dar m-a ascultat ce am avut de spus, mi-a zis de multe ori <nu sînt de acord cu tine>, eu la fel am spus <nu sînt de acord cu asta>, dar am avut o relație civilizată”. Doamna Munteanu este conștientă că șansele sale ca independent să cîștige primăria sînt minime, dar este convinsă că va strînge numărul necesar de voturi pentru funcția de consilier local. Întrebată cine crede că are cele mai mari șanse să ajungă primar, actualul viceprimar a spus: ”Nu-mi cereți să fac asta”. Pînă acum și-au mai anunțat candidaturile viceprimarul PNL, Lucian Harșovschi, economistul Vasile Rîmbu, din partea PSD, și directorul Direcției Domeniului Public, Marian Andronache, din partea Alianței Dreapta Unită.

Exit mobile version