Conducerea Direcției de Sănătate Publică Suceava se declară îngrijorată de înmulțirea constantă a numărului bolnavilor de COVID la nivelul județului și recomandă respectarea normelor igienico-sanitare și vaccinarea. Directorul executiv al DSP, Olivia Ioana Vlad, a comunicat că în prima jumătate a lunii în curs s-au înregistrat 1.270 de cazuri noi de COVID, în timp ce în septembrie 2020, cînd nu era pus la dispoziție vaccinul împotriva noului coronavirus, au fost 1.252. Tot pînă la mijlocul acestei luni au fost spitalizate 380 de persoane cu COVID, din care 26 au decedat. Șefa DSP a subliniat că din totalul de 114 localități sucevene doar 11 nu au nici un caz de COVID. În alte 56 de localități incidența este de sub 1 la mia de locuitori, în 35 e cuprinsă între 1 și 2 la mie, iar în opt este de peste 3 la mie. Olivia Ioana Vlad a menționat că în categoria între 1 și 2 la mie sînt și localități unde incidența crește de la zi la zi. Este vorba despre Bălcăuți, Cajvana, Cîmpulung, Dornești, Frătăuții Noi, Marginea, Milișăuți, Mușenița, Pătrăuți, Pîrteștii de Jos, Rădăuți, Suceava, Șcheia, Todirești, Udești, Vadu Moldovei, Vama și Volovăț. Șefa DSP Suceava a mai transmis: „Dacă prețuiți sănătatea și viața dumneavoastră și a celor dragi respectați cu strictețe condițiile de izolare și carantinare, în caz de infectare”. Ioana Vlad a completat: „Vă rugăm să țineți seama de faptul că, în baza planului de reziliență, prin care spitalele sînt nevoite să își transforme paturile din alte specialități medicale în paturi suport COVID, se reduce posibilitatea de a trata pacienții cu boli cronice, care au atîta nevoie de îngrijire medicală periodică”. Amintim că, din cauza creșterii progresive a numărului pacienților cu COVID, în Spitalul Județean Suceava a fost sistată internarea bolnavilor cronici. Aceștia se pot adresa ambulatoriului de specialitate din curtea spitalului.
103 din 114 localități sucevene, cu infectări
-
By Toni

- Categories: Sănătate
- Tags: DSPinfectăriOlivia Ioana VladSuceava
Related Content
Matei Jarcău, un nou medic de familie la centrul medical din Liteni
By
Toni
29 august, 2026
În județul Suceava sînt sub tratament 236 de bolnavi de tuberculoză
By
Toni
27 august, 2026
Dr. Sorin Hîncu: Spitalul Clinic Județean Suceava, un spital ”de talia unui spital regional”
By
Toni
25 august, 2026
Atelier interactiv dedicat igienei orale, la Școala Plopeni
By
Toni
17 august, 2026
Medicii suceveni cer modificări ale Contractului-Cadru
By
Toni
13 august, 2026