Un pacient cu accident vascular cerebral acut a fost salvat de medicii neurologi și intervenționiști la Spitalul Județean de Urgență <Sf. Ioan cel Nou> Suceava. Este vorba despre un angajat al spitalului din Piatra Neamț care a fost transferat la Suceava pe cale terestră, după ce a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut în timpul orelor de serviciu. Șefa Secției Neurologie, Daniela Neagu, a declarat: „Este un exemplu relevant pentru colaborarea dintre două unități medicale mari din nord-estul țării. Pentru pacient s-a inițiat tromboliza la Spitalul Județean din Piatra Neamț, iar în continuare, la spitalul din Suceava, s-a efectuat tratamentul endovascular în Compartimentul de Radiologie Intervențională. Inițial, pacientul a fost internat 12 ore pe Secția ATI, iar apoi a fost transferat pe Secția de Neurologie, cu evoluție favorabilă, intervenția precoce în acest caz fiind esențială pentru recuperarea deficitelor neurologice”. Echipa medicală implicată în rezolvarea cazului a fost formată din medicii radiologi Ioana Boarescu, Mihai Crețeanu jr. și Alexandra Husar, medicul ATI Denisa Titieni și medicul rezident Gabriel Mircea. Anul acesta, echipa medicală a Secției de Neurologie a Spitalului Județean Suceava a primit premiul onorific Angels „Platinum” din partea Organizației Europene de Stroke, pentru a recompensa munca depusă și îngrijirile excelente în domeniul accidentului vascular cerebral.
Angajat al spitalului din Piatra Neamț cu accident vascular cerebral, salvat de medicii de la Spitalul Județean Suceava. Echipa de intervenție a fost formată din medicii radiologi Ioana Boarescu, Mihai Crețeanu jr. și Alexandra Husar, medicul ATI Denisa Titieni și medicul rezident Gabriel Mircea
-
By Toni

- Categories: Sănătate
- Tags: Alexandra HusarAVCDenisa TitieniGabriel MirceaIoana BoarescuMihai Crețeanu jr.pacient salvatSpitalul Județean Suceava