Aproape 43.000 de persoane, în evidențele Centrului Antidiabetic Județean Suceava. În primul semestru al anului 2026, în cadrul Ambulatoriului de Diabet Zaharat au fost efectuate 8.100 de consultații de specialitate

Conform datelor Centrului Antidiabetic Județean Suceava, la sfîrșitul anului 2025 erau în evidență 40.937 de persoane cu diabet zaharat, iar la sfîrșitul lunii octombrie 2026 numărul acestora a ajuns la 42.682, înregistrându-se o creștere de 1.745 persoane, din care 20 copii.

În fiecare an, pe 14 noiembrie, este marcată Ziua Mondială a Diabetului, eveniment internațional dedicat conștientizării impactului acestei afecțiuni asupra sănătății populației și promovării prevenției, diagnosticului precoce și accesului la tratamente moderne.

Tema campaniei internaționale pentru perioada 2026–2027, „Acțiune timpurie împotriva diabetului”, subliniază importanța identificării precoce a bolii și a intervenției medicale înaintea apariției complicațiilor.

La nivelul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, îngrijirea persoanelor cu diabet zaharat este asigurată prin Secția Clinică de Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice, și Ambulatoriul de specialitate, care oferă servicii medicale pacienților cu diabet, obezitate, dislipidemii și alte afecțiuni metabolice. Activitatea se desfășoară prin spitalizare continuă, spitalizare de zi și consultații ambulatorii.

Numai în primul semestru al anului 2026, în cadrul Ambulatoriului de Diabet Zaharat au fost efectuate 8.100 de consultații de specialitate. Un element esențial îl reprezintă abordarea integrată a pacientului, prin evaluarea controlului metabolic, a riscului cardiovascular și renal, a stării nutriționale și a complicațiilor cronice.

Conform coordonatorului Centrului Antidiabetic Suceava, dr. Claudiu Cobuz, ”diabetul zaharat nu mai poate fi privit exclusiv ca o boală a glicemiei, ci ca o afecțiune complexă, care necesită o abordare medicală integrată. Creșterea numărului de pacienți confirmă importanța accesului la servicii medicale moderne, a diagnosticului precoce și a educației terapeutice”.

 

Exit mobile version