Starea de sănătate a 120 de copii din județul Suceava a fost verificată de o echipă de medici. Starea de sănătate a copiilor a fost evaluată sîmbătă, 30 martie, de medici voluntari cu sprijinul autorităților locale, al cadrelor didactice din unitățile de învățămînt din Grănicești, Românești, Gura Solcii, Iacobești și Slobozia Sucevei, și al preotului paroh Cristian Ioan Daneliuc de la Parohia „Sfinții Arhangheli Mihai și Gavriil” Grănicești. Conform Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, ”cu sprijinul Asociației <Caravana cu Medici>, filiala Iași, și a medicilor voluntari din cadrul Colegiului Medicilor București și ai Asociației <Sfîntul Ioan cel Nou de la Suceava>, sălile de clasă ale Școlii Gimnaziale <Mihail Sadoveanu> Grănicești au fost transformate pentru o zi în săli de consultații și investigații medicale cu specific pediatric. Potrivit reprezentanților Departamentul Farmaceutic <Arimateea>, evaluările pediatrice clinice și paraclinice, cardiologice, pneumologice, dermatologice, oftalmologice și stomatologice au fost însoțite de activități de educație medicală, prevenție și prim ajutor”.
„Caravana Medicală” este un proiect inițiat în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, cu scopul de a evalua starea de sănătate a populației, a facilita accesul la servicii medicale profesionale și a demara programe și proiecte cu scopul prevenției, a educației medicale și conștientizarea și valorificarea sănătății.
