Direcția de Sănătate Publică Suceava a comunicat că începînd de vineri, 1 octombrie, vor redeveni funcționale centrele de vaccinare anti-COVID de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” și de la Universitatea „Ștefan cel Mare”. Potrivit șefei DSP, farmacista Olivia Ioana Vlad, centrul de la „Ștefan” va fi deschis de luni pînă duminică în intervalul orar 08.00-20.00, iar cel de la USV de luni pînă vineri de la ora 08.00 la ora 14.00. La colegiu se vor administra vaccinurile „Pfizer”, „Johnson&Johnson” și „AstraZeneca”, iar la universitate doar primele două. Vor fi menținute și centrele de vaccinare de la „Iulius Mall” și din parcarea „Shopping City”. Programul acestora va fi de luni pînă duminică, între orele 08.00-20.00, la „Iulius Mall” și între orele 08.00-18.00 la „Shopping City”. La primul se vor folosi vaccinurile „Pfizer”, „Moderna” și „Johnson&Johnson”, iar la celălalt „Pfizer” și „Johnson&Johnson”. Șefa DSP Suceava, Olivia Ioana Vlad, a menționat că programarea pentru administrarea celei de-a treia doze se va realiza prin prezentarea directă în centrele de vaccinare sau prin intermediul platformei naționale. A treia doză se va efectua cu vaccinurile pe bază de ARN mesager: Pfizer și Moderna.
Centrul de vaccinare de la universitate, redeschis
-
By Toni

- Categories: Sănătate
- Tags: DSP SuceavaOlivia Ioan Vladvaccinari
Related Content
Matei Jarcău, un nou medic de familie la centrul medical din Liteni
By
Toni
29 august, 2026
În județul Suceava sînt sub tratament 236 de bolnavi de tuberculoză
By
Toni
27 august, 2026
Dr. Sorin Hîncu: Spitalul Clinic Județean Suceava, un spital ”de talia unui spital regional”
By
Toni
25 august, 2026
Atelier interactiv dedicat igienei orale, la Școala Plopeni
By
Toni
17 august, 2026
Medicii suceveni cer modificări ale Contractului-Cadru
By
Toni
13 august, 2026