
Asociația Institutul Bucovina continuă demersurile pentru consolidarea parteneriatului dintre Suceava și orașul italian Trieste, prin noi proiecte de cooperare în domeniul sănătății.
Potrivit unui mesaj publicat pe pagina de Facebook a asociației, reprezentanta Asociației Due Mila Uno, Felicitas Kresimon, a avut o întîlnire de lucru cu conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sfîntul Ioan cel Nou” din Suceava. La discuții au participat, între alții, managerul spitalului, Larisa Blănari, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, precum și președintele Asociației Institutul Bucovina, Petru Vasile Gafiuc.
În cadrul întîlnirii au fost stabilite primele direcții de colaborare pentru perioada următoare. Acestea vizează schimburi de experiență între specialiști, dezvoltarea unor programe comune de formare profesională pentru personalul medical și identificarea unor oportunități de finanțare pentru dezvoltarea infrastructurii medicale.
De asemenea, au fost reconfirmate prioritățile parteneriatului în domenii precum managementul sanitar, sănătatea mintală, bolile infecțioase, neurologia, oncologia și geriatria.
Asociația Institutul Bucovina precizează că își asumă în continuare rolul de facilitator al colaborării dintre instituțiile implicate, cu scopul de a ”contribui la dezvoltarea cooperării dintre instituțiile implicate și la consolidarea schimbului de expertiză, în vederea implementării unor inițiative comune cu impact asupra serviciilor medicale și a calității actului medical”.
