Managerul Spitalului de Urgență „Sf.Ioan cel Nou” din Suceava, Alexandru Calancea, a anunțat în ședința de astăzi a Consiliului Județean că situația s-a stabilizat în județ în privința infectărilor cu coronavirus și că a fost atins un platou, dar unul fragil. Doctorul Calancea este coordonatorul patologiei COVID la nivelul județului. Managerul a declarat în plen: „Putem afirma după 7 zile de stabilitate în județ că am atins un platou. Este însă un platou fragil. De ce afirm asta? Pentru că ținem legătura cu medicii de familie și sînt încă foarte mulți pacienți care sînt diagnosticați de Serviciul de Ambulanță sau în alte instituții și refuză spitalizarea. De aceea putem spune că este un platou fragil, dar cred că am atins acel platou. Sperăm ca la începutul lunii noiembrie să vedem și curba descendentă. Județul Suceava cu susținerea dumneavoastră are o organizare medicală foarte bună și este un lucru extraordinar. Am intrat și cu Spitalul Rădăduți ca și spital COVID. Lucrurile se desfășoară bine la nivelul județului. În continuare din păcate e presiune foarte mare pe cazurile moderate și severe, pentru că lumea întîrzie venirea la spital și atunci presiunea este foarte mare din partea acestor cazuri”. Totodată, doctorul Calancea le-a transmis consilierilor județeni că Spitalul Nou a fost eliberat de pacienții COVID și că toți pacienții infectați sînt internați la Spitalul Vechi.
Dr. Calancea speră ca în noiembrie să înceapă scăderea numărului de infectări
-
By Toni

- Categories: Sănătate
- Tags: dr. Alexandru CalanceaSpitalul Județean Suceava
Related Content
Matei Jarcău, un nou medic de familie la centrul medical din Liteni
By
Toni
29 august, 2026
În județul Suceava sînt sub tratament 236 de bolnavi de tuberculoză
By
Toni
27 august, 2026
Dr. Sorin Hîncu: Spitalul Clinic Județean Suceava, un spital ”de talia unui spital regional”
By
Toni
25 august, 2026
Atelier interactiv dedicat igienei orale, la Școala Plopeni
By
Toni
17 august, 2026
Medicii suceveni cer modificări ale Contractului-Cadru
By
Toni
13 august, 2026