În județul Suceava, rata de infectare cu COVID rămîne ridicată, deși a mai scăzut comparativ cu luna trecută. Conform unei informări a Direcției de Sănătate Publică, în primele nouă zile din noiembrie au fost depistate 1.037 de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în comparație cu 6.775 în octombrie și 4.200 în septembrie. În ceea ce privește decesele înregistrate în rîndul persoanelor cu COVID, în primele nouă zile ale lunii în curs au fost raportate 113 față de 418 în octombrie și 144 în septembrie. Direcția de Sănătate Publica Suceava trage un nou semnal de alarmă și solicită sprijinul autorităților locale în campania de vaccinare. DSP organizează echipe mobile care se deplasează la solicitarea primăriilor oriunde în județ. DSP Suceava subliniază: „Pentru stoparea pandemiei și revenirea la o viață normală și sănătoasă, fără restricții sanitare, trebuie ca un procent cît mai ridicat din populația județului să fie vaccinată”.
DSP așteaptă solicitări pentru caravane ale vaccinării
-
By Toni

- Categories: Sănătate
- Tags: DSP SuceavaVaccinare
Related Content
Matei Jarcău, un nou medic de familie la centrul medical din Liteni
By
Toni
29 august, 2026
În județul Suceava sînt sub tratament 236 de bolnavi de tuberculoză
By
Toni
27 august, 2026
Dr. Sorin Hîncu: Spitalul Clinic Județean Suceava, un spital ”de talia unui spital regional”
By
Toni
25 august, 2026
Atelier interactiv dedicat igienei orale, la Școala Plopeni
By
Toni
17 august, 2026
Medicii suceveni cer modificări ale Contractului-Cadru
By
Toni
13 august, 2026