DSP Suceava: 19 cazuri noi HIV/SIDA, raportate în primele trei trimestre ale acestui an

Direcţia de Sănătate Publică Suceava, în colaborare cu furnizorii de servicii medicale şi unităţile administrativ teritoriale cu asistenţă medicală comunitară, derulează în luna decembrie 2022 Campania ’’Luna Naţională a informării despre Bolile transmisibile: HIV/SIDA, Tuberculoza (TB) şi hepatita virală”. În România, în anul 2021 au fost raportate 559 de cazuri noi HIV/SIDA în sistemul de evaluare şi monitorizare a infecţiei HIV/SIDA în care sînt implicate nouă centre regionale care transmit datele la Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Prof. Dr. Matei Balş”. Conform purtătoarei de cuvînt a DSP Suceava, Gabriela Budeanu, în 2021, în judeţul nostru au fost raportate 15 cazuri noi HIV/SIDA, iar în primele trei trimestre din 2022 au fost raportate 19 cazuri noi HIV/SIDA.

Exit mobile version