Extinderea blocului operator, gata pînă în septembrie

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că investiția vizînd extinderea blocului operator al Spitalului de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” prin supraînălțarea unui corp de clădire ar urma să fie gata la jumătatea lunii viitoare. El a inspectat astăzi șantierul împreună cu managerul spitalului, Alexandru Calancea, și cu medicul urolog Mircea Jurchiș. Pentru realizarea investiției s-au alocat aproximativ 30 de milioane de lei de la Județ, iar în urma extinderii vor fi patru noi săli de operație pe lîngă cele 13 deja existente. Președintele Flutur a declarat: „Este o investiție foarte delicată pentru că dotările sînt de ultimă generație și se are în vedere, în special, securitatea pacienților”. El a adăugat că este vorba despre sisteme de climatizare, de dezinfectare și de spălare a pereților, a instrumentarului și a sălilor, dar și despre accesul pacienților și al materialelor cu care se intervine pentru a fi trimise la sterilizare. Șeful administrației județene a mai spus: „Luptăm pentru revenirea la normalitate a Spitalului Județean și pentru oamenii care au nevoie să fie operați la Suceava, pentru că sînt condiții. Se vor diversifica intervențiile, că vorbim de ortopedie, că vorbim de neurochirurgie și alte domenii. Era nevoie de aceste spații pentru că la Suceava numărul intervențiilor chirurgicale a crescut semnificativ în ultima perioadă față de ceea ce era în urmă cu șapte-opt ani. Dacă se făceau în medie 4.500 de operații s-a ajuns la peste 10.000”. La rîndul său, managerul Calancea a declarat că își dorește ca spitalul din Suceava să revină cît mai repede la normalitate. El a afirmat: „Îmi doresc să redăm acest spital pacienților non-COVID. Să funcționăm în aceste săli, să devenim un spital de elită și să revenim acolo unde ne este locul”. Medicul Jurchiș a apreciat că noua investiție în blocul operator reprezintă o „necesitate imperioasă”, dat fiind faptul că numărul intervențiilor chirurgicale a crescut vertiginos în ultima decadă, la peste 10.000-14.000 pe an.

Exit mobile version