Laboratorul de Medicină Nucleară al Spitalului Clinic de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” din Suceava a fost dotat cu încă un scintigraf, printr-un proiect în valoare de aproximativ 475.000 de euro. Consiliul Județean Suceava, în subordinea căruia se află a spitalul, a contribuit cu aproape toată suma. Aparatul va diagnostica din timp afecțiunile oncologice din sfera tiroidiană, cerebrală, a plămînului, osoasă și cea a rinichiului. Prezent la spital, președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a spus că în cei doi ani de cînd funcționează Laboratorul de Medicină Nucleară al spitalului, cu scintigraf și Pet CT, au fost investigați peste 2.000 de pacienți. Managerul unității medicale, doctorul Alexandru Calancea, a precizat că printre aceștia s-au numărat și bolnavi din Botoșani, Bacău, Neamț, Galați, Brăila, Iași, Vaslui, Neamț, Cluj, Bistrița-Năsăud și Sibiu. Lista de așteptare se întinde pe o lună și de aceea a fost solicitată suplimentarea de personal. Din colectivul Laboratorului de Medicină Nucleară fac parte medicii Mihai Guțu și Mădălina Guțu, și asistenții Ramona Florea, Loredana Murariu și Florentina Ilețchi.
Încă un scintigraf pentru Laboratorul de Medicină Nucleară din cadrul Spitalului Clinic Județean Suceava. Lista de așteptare se întinde pe o lună și s-a cerut suplimentarea de personal
-
By Toni

- Categories: Sănătate
- Tags: Alexandru CalanceaGheorghe FluturLaborator de Medicină NuclearăMihai GuțuSpitalul Suceava
Related Content
Matei Jarcău, un nou medic de familie la centrul medical din Liteni
By
Toni
29 august, 2026
În județul Suceava sînt sub tratament 236 de bolnavi de tuberculoză
By
Toni
27 august, 2026
Dr. Sorin Hîncu: Spitalul Clinic Județean Suceava, un spital ”de talia unui spital regional”
By
Toni
25 august, 2026
Atelier interactiv dedicat igienei orale, la Școala Plopeni
By
Toni
17 august, 2026
Medicii suceveni cer modificări ale Contractului-Cadru
By
Toni
13 august, 2026