La solicitarea managerului Spitalului Clinic Județean Suceava, Larisa Blanari, Raed Arafat a trimis la UPU o echipă de specialiști din țară

O echipă de specialiști în medicina de urgență din țară se află începînd de pe 10 noiembrie și pînă pe 13 noiembrie la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, la solicitarea managerului Spitalului Clinic Județean, Larisa Blanari. În urmă cu două săptămîni, Larisa Blanari a fost la București unde a avut o discuție de o oră și jumătate cu șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, solicitîndu-i sprijinul pentru îmbunătățirea activității din cadrul UPU. La capătul discuției, domnul Arafat a hotărît să trimită la Suceava o echipă de specialiști de la mai multe spitale din țară.

Într-o intervenție telefonică la Radio Top, Larisa Blanari a declarat: ”Acest audit este în urma unei vizite pe care am făcut-o eu acum două săptămîni la București, la domnul ministrul secretar de stat, Raed Arafat, pentru suport tehnic de specialitate. Pentru că în primul an de interimat am încercat, am mai pansat pe unde s-a putut, însă problema UPU Suceava rămîne una stringentă atîta vreme cît majoritatea pacienților prima dată se întîlnesc cu Unitatea de Primiri Urgențe. Avînd în vedere numărul mic de medici pe care îl avem pe Unitatea de Primiri Urgențe și demersurile pe care le-am făcut împreună cu echipa de management în acest an de interimat, am considerat că e momentul să cerem păreri avizate”.

Conform doamnei Blanari, ”în urma vizitei, s-au deplasat la Suceava săptămîna aceasta, și vor sta pînă vineri, șase persoane de la Tîrgu Mureș, de la Iași, de la Bistrița, de la Ploiești, unități de primiri urgențe din România unde lucrurile funcționează.

Poate sînt lucruri pe care nu știm cum să le facem, poate mai avem de învățat, ca în orice domeniu, poate există secrete. Nu cred că lucrurile n-au cum să funcționeze atîta vreme cît noi facem ceea ce trebuie. Și colegii din țară sînt săptămîna aceasta împreună cu colegii de la Suceava ca să facă un schimb de experiență”.

Întrebată cum a reacționat domnul Arafat la solicitarea sa și dacă acesta a mai avut astfel de solicitări, Laria Blanari a afirmat: ”Eu nu știu dacă a mai avut astfel de solicitări. Cert este că timp de o oră și jumătate am stat la discuții la București, acum două săptămîni, cum vă spuneam, și a sunat în țară, pentru că eu, discutînd cu colegii mei o bună bucată de vreme, chiar am avut impresia că se prezintă în Unitatea de Primiri Urgențe oameni care nu ar trebui să vină aici, ceea ce este complet greșit. Sîntem abia la un 15% din prezentări care ar trebui, nu știu, pacienții să meargă la medicul de familie sau să-și facă programări în ambulatoriu. Adică, sînt cronici, nu sînt urgențe cu adevărat. Dincolo de asta, în țară lucrurile nu stau cu mult mai bine, nu sîntem printre codași, nici printre fruntași”.

Managerul Spitalului Clinic Județean Suceava a adăugat: ”Cert este că, atîta vreme cît există lucruri care pot fi îmbunătățite, cred că este menirea mea să mă implic, astfel încît pacientul să fie mulțumit în momentul în care ajunge în Unitatea de Primiri Urgențe, pentru că timpii de așteptare sînt foarte, foarte mari. Evident, și numărul de medici este mic. Și avem promisiuni că în viitorul cel mai apropiat vom primi de la Iași măcar rezidenți, dacă nu medici specialiști, pentru Unitatea de Primiri Urgențe”.

Întrebată dacă s-au tras primele concluzii ale specialiștilor din țară ori se așteaptă raportul final, doamna Blanari a declarat: ”Vor întocmi un raport final mîine, care este ultima zi, dar să știți că sînt destul de multe lucruri, din ceea ce am discutat pînă acum, care pot fi reglate”.

 

 

Exit mobile version