Conducerea Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a anunțat că va lua toate măsurile pentru a furniza asistența medicală necesară cetățenilor veniți din zona de conflict. De exemplu, în cursul zilei de astăzi i-a fost efectuată o ședință de chimioterapie unei paciente cu cetățenie ucraineană și neoplasm mamar. Pacienta a fost introdusă în Programul Național de Oncologie. Mîine urmează să se prezinte alți doi pacienți străini cu afecțiuni oncologice pentru ședințe de chimioterapie și introducerea în program. Pacienții trebuie să obțină un număr de identificare de la Centrul de Imigrări și pe cît posibil să aibă documente medicale traduse în limba engleză sau în limba română. Apoi, se vor prezenta în ambulatoriul de Oncologie, iar înregistrarea în Programul Național va fi făcută de medicii secției. Conducerea unității medicale sucevene a transmis următorul mesaj: „Asigurăm cetățenii veniți din zona de conflict că vor beneficia de toate îngrijirile medicale de care vor avea nevoie la Unitatea de Primire a Urgențelor, precum și în cadrul tuturor secțiilor spitalului din partea tuturor specialităților medicale sau chirurgicale, care se pot asigura la nivelul Spitalului Județean Sf. Ioan cel Nou. La nevoie, cazurile grave care ne depășesc competențele sau dotările vor fi dirijate spre alte centre, conform legislației în vigoare”.
Spitalul Județean Suceava i-a asigurat o ședință de chimioterapie unei ucrainence cu neoplasm mamar. Spitalul: Asigurăm cetățenii veniți din zona de conflict că vor beneficia de toate îngrijirile medicale de care vor avea nevoie
-
By Toni

- Categories: Sănătate
- Tags: chimioterapieSpitalul Județean Suceavazone de conflict
Related Content
”Zilele Medicale ale Sucevei” revin la final de mai, cu accent pe obezitate și bolile asociate
By
Toni
29 aprilie, 2026