Suceava: 30-40% din cadrele medicale vor să se vaccineze

Directorul Direcției de Sănătate Publică Suceava, dr. Dinu Sădean, a anunțat că prima persoană din județul nostru care a fost vaccinată împotriva COVID este Monica Terteliu, șefa Secției de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean Suceava. Domnul Sădean a mai spus că au mai fost vaccinați medicul Dan Teodorovici, de la Unitatea de Primire a Urgențelor, soția acestuia, care este asistentă șefă în cadrul aceleiași secții, șefa Secției de Îngrijiri Paleativee și o studentă la medicină în anul IV, care face practică la Spitalul Județean Suceava. 50 de persoane vor fi vaccinate astăzi. În următoarele două – trei zile vor mai fi vaccinate încă 250 de cadre medicale sucevene. Dinu Sădean a declarat că „deocamdată avem un procent de 30 – 40% din rîndul cadrelor medicale care doresc să se vaccineze. Este începutul campaniei și sperăm ca acest procent să crească”. Domnul Sădean a adăugat că în județ sînt aproximativ 8.000 de cadre medicale în sistemul public și privat „și așteptăm ca un procent cât mai mare din rîndul acestora să se vaccineze”.

Exit mobile version