Colegiul Farmaciștilor Suceava, donații de 80.000 de lei pentru refugiați, de la medicamente și lapte praf, pînă la îmbrăcăminte și încălțăminte

Colegiul Farmaciștilor Suceava a continuat acțiunile umanitare în criza refugiaților. Conform unui comunicat semnat de președinta colegiului, Doinița Cocriș, au fost trimise în Vama Siret și în taberele de refugiați ajutoare care au constat în  medicamente, lapte praf , produse dietetice pentru copiii cu diabet, creme și unguente de îngrijire pentru copii, șervețele umede, biberoane și tetine. Colegiul a mai trimis îmbrăcăminte groasă pentru copii și adulți, încălțaminte călduroasă pentru copii și adulți, conserve de carne și pește, biscuiți, tacîmuri, termosuri, boluri pentru mîncare, aeroterme, saltele, pături și 220 porții de mîncare caldă. Acțiunea a fost susținută din fondurile Colegiului Farmaciștilor Suceava, cu sprijinul Colegiului Farmaciștilor din România și a colegiilor  teritoriale din Arad, Argeș, Bacău,  Dîmbovița, Mehedinți, Neamț, Olt și  Teleorman.

 

Sîmbătă, 5 martie, și luni, 7 martie, Colegiul Farmaciștilor Suceava s-a deplasat în Vama Siret si a donat produse în valoare de  circa 25.000 lei, care au fost depuse în depozitul  ISU din Vama Siret și au fost urcate în  TIR-ul destinat frontului din Ucraina. Acestei acțiuni i s-au alăturat Colegiul Farmaciștilor Brașov și Colegiul Farmaciștilor Sibiu.

 

Colegiul Farmaciștilor Suceava informează că în taberele organizate  este asigurat necesarul de medicamente, iar în funcție de solicitările medicilor care asigură asistența medicală din aceste tabere poate fi completat stocul de medicamente.

 

Pînă în prezent, valoarea donațiilor farmaciștilor către persoanele refugiate este de circa 80.000 lei.

 

Exit mobile version