DGASPC: ”Porți deschise spre comunitate”, o reușită

Conducerea Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava a transmis că ediția a VI-a a campaniei „Porți deschise spre comunitate”, derulată în sistem online în două etape, 8-9 iunie și 15-16 iunie, a fost un succes și s-a bucurat de mii de aprecieri în toată țara. Într-un comunicat remis de conducerea instituției se arată: „În toate centrele și serviciile noastre, care și-au deschis porțile și inimile pentru a ne primi în vizită chiar și numai online, am surprins multă bucurie, energie și emoții pozitive, brațe larg deschise, activități de zi cu zi dar și prilejul de a sărbători împreună”. Potrivit comunicatului: „Campania <Porți deschise spre comunitate> s-a încheiat cu vizita la un asistent maternal profesionist din orașul Dolhasca, care are în <spate> 19 ani de experiență și 10 copii care au fost ocrotiți de-a lungul anilor în sînul acestei familii, și care au avut parte de afecțiune, grijă și îndrumare chiar și după ieșirea din sistemul de protecție”.

Exit mobile version