Crucea Roșie Suceava a distribuit în această lună pachete alimentare, dar și pachete igienice unui număr de 260 de familii cu 650 de membri. Jumătate dintre beneficiari au fost copii. Pachetele au ajuns atît la cetățeni români, cît și la persoane refugiate din calea războiului. Directorul Corneliu Dediu spune că aceste pachete au conținut ulei, zahăr, făină, conserve, paste, dulciuri, cozonaci, săpun, gel de duş, şampon, detergent și pastă de dinţi.
Totodată, în parteneriat cu autorităţi locale au fost distribuite 1.334 tichete sociale unui număr de 89 familii nevoiaşe, valoarea ajutorului fiind de 150 lei pentru o familie, numărul total de beneficiari fiind de aproape 200 persoane. Tot în luna decembrie, 30 de persoane vîrstnice au beneficiat de masă caldă din partea Crucii Roşii Suceava.
Beneficiarii acestor activităţi au fost persoane din Suceava, Gura Humorului, Dolheşti, Vatra Dornei, Voroneţ, Şcheia, Mitocu Dragomirnei, Salcea şi Dorna Candrenilor.
Valoarea totală a ajutoarelor acordate în această perioadă persoanelor defavorizate din judeţul Suceava, precum şi pentru ajutorarea cetăţenilor refugiaţi din Ucraina a depăşit 120.000 lei.
Tot în luna decembrie, voluntarii Crucii Roşii Suceava au colindat în cadrul Iulius Mall Suceava, iar persoanele aflate la cumpărături şi-au arătat generozitatea donînd peste 3.000 lei, bani care au fost utilizaţi pentru procurarea de dulciuri, fructe, lenjerie şi haine de iarnă pentru cele 50 de persoane rezidente la Unitatea medico-socială Zvoriştea.
Crucea Roșie mulțumește pentru sprijinul acordat în acest an voluntarilor, sponsorilor, mass media şi autorităţilor.
