Mai sînt doar 12 zile în care se poate solicita tichetul de energie în valoare de 50 de lei pentru facturile din iulie și august 2025

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava subliniază că mai sînt doar 12 zile în care se poate solicita tichetul de energie în valoare de 50 de lei pentru facturile din iulie și august 2025. 27 septembrie 2025 reprezintă termenul-limită pentru depunerea cererilor. Acestea se pot depune online, în aplicație sau la oficiile poștale și la primării.

Conform AJPIS, ”informațiile pe care trebuie să le introduceți în cerere fac referire la datele de identificare ale solicitantului, respectiv ale membrilor familiei, iar, după caz, informații privind veniturile. Excepție fac beneficiarii de pensie din sistemul național de pensii, care nu trebuie să menționeze în cerere veniturile, deoarece aceste date sunt transmise de către Casa Națională de Pensii Publice. Codul POD al locului de consum pentru care se solicită sprijinul, precum și codul de client al contractului de energie electrică sunt, de asemenea, informații importante care se introduc în cerere. Aceste date se regăsesc pe factura emisă de către fiecare furnizor de energie electrică”.

Informații suplimentare și asistență privind procesul de solicitare și utilizare a tichetului de energie se pot obține prin Call-center ANPIS: 021.9309 sau e-mail: sprijinenergie@mmanpis.ro.

 

Exit mobile version