Parohia Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe Burdujeni organizează, cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, cea de-a VIII-a ediție a concertului caritabil de colinde „Slobozî-ne gazdă-n casă și primiți colinda noastră”. Evenimentul va avea loc în Sala Mare de Festivități a Gării Burdujeni pe 17 decembrie 2023, începînd cu ora 17.00. Conform unui comunicat al organizatorului, ”participanții vor avea ocazia să se bucure de colinde interpretate de Corala <Ciprian Porumbescu> din Suceava, Corul <Bucovina> al Oastei Domnului, Corul de Copii al Parohiei și Grupul Psaltic <Dimitrie Suceveanu> al Catedralei Arhiepiscopale. Evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook a Parohiei și pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. În spiritul solidarității, parohia se implică în sprijinirea lui Mircea Tomiță, în vîrstă de 15 ani, olimpic internațional la informatică și robotică. Elev în clasa a IX-a la Colegiul Național <Ștefan cel Mare> din municipiul Suceava, Mircea provine dintr-o familie modestă, fiind crescut doar de mama sa aflată în șomaj. Casa în care locuiesc împreună cu bunica a fost afectată de un incendiu în vara acestui an”. Intrarea la eveniment este liberă.
Parohia Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe Burdujeni, concert caritabil de colinde în Sala de Festivități a Gării Burdujeni. Banii adunați cu acest prilej vor ajunge la un elev de la ”Ștefan cel Mare”, olimpic internațional, care trăiește alături de mama sa, aflată în șomaj, și de bunică. Casa lor a fost afectată de un incendiu
-
By Toni

- Categories: Social
- Tags: concert caritabil de colinde Gara BurdujeniParohia Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe Burdujeni
Related Content
Tîrg de adopții de căței, organizat pe 4 aprilie la Shopping City Suceava (Foto)
By
Toni
26 martie, 2026