Alexandru Micu și Vlad Ilie, cei mai tineri jucători ai Cetății 1932 Suceava, printre remarcații meciului cu SCM Râmnicu Vâlcea cîștigat de Suceava cu 4-0

Printre cei mai buni jucători ai CSM Cetatea 1932 Suceava în victoria cu SCM Râmnicu Vâlcea cu scorul de 4-0 au fost cei mai tineri: portarul Alexandru Micu și fundașul stînga Vlad Ilie.

Într-o intervenție telefonică la Radio Top, întrebat de unde sînt cei doi fotbaliști, managerul sportiv al Cetății, Ciprian Anton, a declarat: ”Micu  a debutat în Liga a II-a. Este un portar născut în 2007 adus de la Braniștea, de la Liga a III-a. Ilie este un copil născut în 2008. Este cel care anul trecut a evoluat la Gura Humorului și este unul dintre jucătorii noștri Under. El aparținea de Poli Iași și l-am adus noi”.

În minutul 65, Cetatea a rămas în 10, Aftanache fiind eliminat pentru două cartonașe galbene, dar cu toate acestea a înscris golul 4 prin nou intratul Vadym Kyrychenko, jucător împrumutat de la Dinamo București în această toamnă pentru un an de zile. Despre acesta, Ciprian Anton a declarat: ”Mă bucur pentru el că a dat primul gol. În urmă cu două etape, cu Popești-Leordeni, a intrat și a avut o evoluție foarte, foarte bună. A recuperat o minge și am egalat, și a mai avut o ocazie mare. Este un tînăr de viitor”.

Despre victoria din etapa a VII-a cu Râmnicu Vâlcea, domnul Anton a spus: ”A fost bucurie și în vestiar, a fost bucurie și pe stadion. Cred că este cel mai bun joc de cînd am promovat în Liga a II-a. Este cea mai frumoasă victorie. Să sperăm că nu vom rămîne doar cu atît și vom fi foarte, foarte atenți la meciul de la Bacău. Poate scorul a fost prea drastic pentru cei de la Vîlcea, dar putea fi și mai drastic după numărul de ocazii avute și după ceea ce am văzut în joc. Important este că echipa a jucat, important este că echipa a avut reacție, chiar dacă am avut 2-3 jucători care nu au făcut parte din lot, 2-3 jucători titulari, din cauza accidentărilor”.

Cetatea este pe locul IX și va juca sîmbătă, 19 septembrie, la FC Bacău, care este pe locul VIII.

 

Exit mobile version