CSU Suceava va juca pe terenul echipei HC Buzău în a șasea etapă a Ligii Naționale de handbal masculin. Meciul va avea loc duminică, 12 octombrie, de la ora 17:30. În contextul în care buzoienii i-au învins pe campionii de la Dinamo București în această ediție de campionat, antrenorul Bogdan Șoldănescu este conștient că sucevenii vor avea un meci greu.
A spus antrenorul principal al CSU: „Da, într-adevăr, ne așteaptă o deplasare grea la Buzău, o echipă care a arătat un handbal de calitate în acest debut de sezon. Au făcut multe transferuri în vară, s-au întărit, au câte doi-trei jucători valoroși pe fiecare post, iar acest lucru se reflectă în poziția lor din clasament, mai ales după victoria cu Dinamo. Ca de fiecare dată, mergem să luptăm pentru puncte. Știm că au și momente mai puțin inspirate în timpul meciurilor și vom încerca să profităm de ele. Obiectivul nostru este să rămânem aproape de adversar și, dacă se poate, chiar să-l depășim pe tabelă. Ar fi un rezultat extraordinar pentru tânăra noastră echipă.
În acest sezon folosim mai mulți jucători tineri ca niciodată. Îi simt dornici să se afirme și să-și facă un nume. Dacă până acum au evoluat contra celor de vârsta lor, acum trebuie să se confrunte cu jucători cu experiență, de 30-35 de ani, cum sunt cei de la Buzău. Dar sunt determinați și muncesc să ajute echipa cât pot de mult. Cred că ne completăm bine – tinerii aduc entuziasm, iar cei cu experiență aduc echilibru. Eu sper să fie conștienți că trebuie să muncească zilnic și să-și propună țeluri înalte, să devină cea mai bună versiune a lor – ca handbaliști, sportivi și oameni. Noi suntem aici să-i ghidăm și să-i sprijinim. Probabil suntem doar un pas în cariera lor spre marea performanță”.