Antrenorul CSU Suceava, Petru Ghervan, reales în Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal

Antrenorul grupării de handbal de Liga Națională CSU Suceava, Petru Ghervan, a rămas membru în Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal, chiar dacă a fost aleasă o nouă conducere. C.A.-ul este dominat acum de oamenii noului președinte, Constantin Din, care l-a învins în alegeri pe Alexandru Dedu. Într-o intervenție telefonică la Radio Top, profesorul Ghervan a declarat: „Am fost reales în Consiliul de Administrație cu un număr foarte mic de voturi, pentru că nu mi-am făcut campanie. În anii anteriori eram al doilea sau al treilea votat. În C.A. sînt mulți oameni din echipa electorală a domnului Din, oameni mai puțin cunoscuți, dar care au militat clar și deschis pentru schimbare. Oameni cunoscuți, consacrați în handbal nu au mai intrat în Consiliu”. Întrebat dacă în opinia sa noul președinte va face treabă bună la Federație, tehnicianul sucevean a răspuns: „După cum s-au desfășurat alegerile sînt încrezător. Am văzut oameni care au capacitatea să-și propună niște obiective și să le realizeze. Și-au propus să schimbe conducerea Federației și au găsit resurse, mijloace prin care să rezolve asta. Deocamdată merită încredere”. Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal are în componență 17 persoane.

Exit mobile version