Majoritatea jucătorilor din lotul singurei echipe de fotbal din județul Suceava care evoluează în Liga a III-a, Bradul Putna, sînt din județul nostru. Totodată, lotul este foarte tînăr. Pe de altă parte, președintele clubului, Manuel Costache, susține că dacă nu s-ar fi retras din campionat celelalte echipe sucevene, Bucovina Rădăuți și Șoimii Gura Humorului, atunci Bradului i-ar fi fost foarte greu să-și facă un lot competitiv pentru Liga a III-a.
Într-o intervenție telefonică la Radio Top, domnul Costache a declarat: ”Sîntem una din cele mai tinere echipe. Avem doar cinci jucători mai în vîrstă, ca să spun așa. 18, 19, 20 și 21 de ani este grosul jucătorilor. Doar cîțiva jucători cu experiență, în rest jucători foarte tineri, dar unii dintre ei, chiar dacă au 21 de ani, au deja vreo 3-4 ani de Liga a III-a. În afară de Cărăușu și Ciuștea, care sînt din Botoșani, să zicem că și Zaharia, el este din Darabani, dar stă în Suceava, deci l-aș considera sucevean, toți sînt suceveni. Avem 21 de jucători în lot, 22, cred că l-am legitimat și pe Ianis Crețu săptămîna trecută, și doar doi nu sînt suceveni, deci aș putea spune că sîntem o echipă aproape 100% suceveană”.
Referitor la faptul că Bradul Putna a rămas singura echipă din județul Suceava care evoluează în Liga a III-a, domnul Costache a spus: ”Îmi pare rău că nu sînt și celelalte două echipe, care ar fi meritat să fie în Liga a III-a, pentru că, sportiv, locul lor era în Liga a III-a, era mai ușor și pentru noi din punct de vedere al deplasărilor, al costurilor. Dar, trebuie să fiu sincer și să spun că dacă nu s-ar fi desființat cele două echipe, nouă ne-ar fi fost greu cu crearea lotului. Adică, ne-a fost mult mai ușor să putem lua jucători de la cele două echipe, pentru că de acolo cam au venit jucătorii, de la Rădăuți și de la Humor, și ne-a fost nouă ușor să creăm un lot prin disparița celor două echipe”.
În etapa de debut, Bradul a pierdut în prelungiri, cu 3-2, meciul de la Vaslui, iar sîmbătă va juca, tot în deplasare, cu Ceahlăul Piatra Neamț. Primul meci pe tern propiu în Liga a III-a, Bradul îl va disputa pe 5 septembrie cu echipa din Odorheiul Secuiesc.
