Profesorul Marin Barbu susține că la nivelul pe care-l au cele patru echipe calificate în semifinalele Campionatului Mondial de fotbal este greu să dai un pronostic. Totuși, acesta le vede pe Franța și pe Argentina în finală.
Într-o intervenție telefonică la Radio Top, domnul Barbu, fost antrenor al fostei echipe de Liga I Foresta, care în prezent este căutător de talente la Sepsi OSK Sfîntu Gheorghe și observator la jocurile de primă ligă, a declarat: „La nivelul acesta e greu să dai un pronostic, pentru că sînt de valori apropiate, atît ca echipe, cît și ca jucători. Sînt două meciuri în care se poate întîmpla orice. Mie mi-e greu să dau un pronostic, dar oricare finală va fi, va fi o finală interesantă. Văd Franța un pic mai în vînă și cu un lot mai omogen și cu calitate. Dar, ți-am spus, la nivelul acesta e greu să dai un pronostic”.
Marin Barbu ar înclina către o finală Franța-Argentina, iar despre o eventuală finală Franța-Anglia, acesta afirmat: ”Ar fi o finală frumoasă Franța-Anglia, ce n-a mai fost la nici un Campionat Mondial”. Semifinalele sînt Argentina-Anglia și Franța-Spania.
Profesorul Barbu este nemulțumit de arbitraj la acest Mondial, spunînd: ”Arbitrajul nu mi-a plăcut la campionatul acesta mondial. S-au făcut niște greșeli de arbitraj, care, cum să spun, mai ales la Argentina-Elveția, să dai un cartonaș, al doilea cartonaș galben, așa de ușor, este strigător la cer. Plus golul din meciul Anglia-Norvegia care s-a dat după ce s-a atins camera de la vederi. Dar e vorba de bani, știi cum e, unde sînt mulți suporteri, îți dai seama… Vrei să se califice Capul Verde care a venit cu 100 de spectatori? Este Argentina, unde stadionul e plin, sau Anglia. Deci, marile puteri sînt cît de cît avantajate”.
