Directorul Liceului cu Program Sportiv din Suceava, profesorul Ciprian Anton, este încîntat de faptul că în lotul echipei de fotbal de Liga a III-a Foresta se află mulți jucători din județ. Într-o intervenție telefonică la Radio Top, profesorul Anton, care este și președintele Asociației Județene de Fotbal, a declarat că în afară de Makongo, Chika și nigerianul Samson, majoritatea jucătorilor aflați sub comanda lui Dorin Goian sînt din zonă. Șeful AJF a afirmat: „În momentul de față mă bucur nespus pentru că s-a mers pe ceea ce înseamnă jucători localnici, atîția cîți s-au găsit pînă acum, și, de ce nu, să sperăm că în viitor vor veni și alții care să creadă în noul proiect”. Ciprian Anton a mai spus că la prima echipă a Forestei sînt legitimați trei juniori de la LPS: Cucoș, Mihalciuc și Smocot. De asemenea, el a arătat că Foresta vrea să înscrie o echipă în Liga a IV-a și ar urma să apeleze și la juniori de perspectivă ai LPS de la grupele de vîrstă 2005, 2006 și 2007.
